Executivul se întrunește în ședință marți, după retragerea ALDE de la Guvernare

Executivul se întrunește în ședință marți, după retragerea ALDE de la Guvernare
Publicat: 27/08/2019, 09:33

Art. 1. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a – 2019.

Art. 2. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019.

Art. 3. Sumele necesare acordării stimulentelor financiare prevăzute la art. 1 și art. 2 se alocă din bugetul aprobat pe anul 2019 Ministerului Educației Naționale, titlul 57. „Asistență socială”, cap. 65.01 „Învățământ”.

Art. 4. Lista beneficiarilor stimulentelor financiare prevăzute la art.1 și art. 2 și modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale”, prevede proiectul de hotărâre înscris pe ordinea de zi a ședinței de marți a Guvernului.

Guvernul va lua în discuție și un proiect de ordonanță pentru privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016 privind o rețea europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate și integrarea mai bună a piețelor forței de muncă și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 și (UE) nr. 1296/2013.

Alte proiecte înscrise pe ordinea de zi a reuniunii de marți a Executivului sunt:

„- Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2019 privind stabilirea contingentului de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă în anul 2019

– Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1231/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Orăștie-Sibiu”

– Proiect de hotărâre pentru suplimentarea pe anul 2019 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 843/2014 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Programul VI de reabilitare a drumurilor, Lot C Reabilitare DN 1H, km 75+446 – km 128+823, Zalău-Răstoci”, precum și modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 843/2014

– Proiect de hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ”Varianta de ocolire Bârlad”

– Proiect de hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ”Drum expres Craiova-Pitești și legăturile la drumurile existente”, Tronsonul 2, aflate pe raza localității Robănești, din județul Dolj

– Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții și amenajări la terenuri, situate în județele Vrancea, Timiș, Ialomița, Constanța, Ilfov, Caraș-Severin și municipiul București, în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora și pentru modificarea anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

– Proiect de hotărâre privind aprobarea unor modificări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Constanța, Brăila, Galați, Buzău, Tulcea, Iași, Timiș, Giurgiu, Gorj, Dolj, Cluj și municipiul București

– Proiect de hotărâre privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru organizarea și desfășurarea în România a Reuniunii Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est, în perioada 14-17 octombrie 2019

– Proiect de hotărâre privind acordarea cetățeniei domnului „Richard Kristopher Jameill”

– Proiect de hotărâre pentru suspendarea aplicării prevederilor art.3 alin.(3) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 20/2012 privind aprobarea Programului multianual de marketing și promovare turistică și a Programului multianual de dezvoltare a destinațiilor, formelor și produselor turistice

– Proiect de hotărâre privind aprobarea modelului steagului comunei Gugești, județul Vrancea

– Proiect de hotărâre privind aprobarea stemei comunei Ciocănești, județul Dâmbovița

– Proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecți și/sau subprefecți”, conform comunicatului de presă al Executivului remis Mediafax.

Guvernul va luat act și de Lista priorităților legislative ale Guvernului pentru cea de a doua sesiune ordinară parlamentară a anului 2019

„Documentul este structurat pe 2 secțiuni: prima referitoare la proiecte de legi prioritare aflate în diferite etape ale procedurii de legiferare la Senat și la Camera Deputaților, ținându-se seama de stadiul procedurii legislative parlamentare în care se află în prezent. Menționăm că nu au fost preluate în listă proiectele de legi privind aprobarea ordonanțelor de urgență ale Guvernului propuse de ministere, având în vedere că acestea intră de drept în dezbaterea Parlamentului cu procedură de urgență;

cea de-a doua referitoare la proiecte de legi pe care Guvernul urmează să le adopte și să le înainteze, spre dezbatere și adoptare, Parlamentului, în cursul celei de a doua sesiuni parlamentare a anului 2019 și pentru care este necesar ca finalizarea procedurii parlamentare să se realizeze până la sfârșitul acestei sesiuni.

Având în vedere data la care ne aflăm, au fost actualizate unele termene propuse de ministere/instituții. Astfel, lista cuprinde în total 128 proiecte de legi, din care 60 aflate deja în procedură parlamentară și 68 care urmează să fie promovate de Guvern”, conform textului furnizat de Executiv.

ALDE a decis luni ieșirea de la guvernare și o alianță cu Pro România. Călin Popescu Tăriceanu a mai anunțat retragerea din Guvern a miniștrilor ALDE, însă Ramona Mănescu a decis să rămână la conducerea MAE.

De cealaltă parte, premierul Viorica Dăncilă a declarat că social-democrații au decis să rămână la guvernare și cataloghează acțiunile ALDE drept o decizie de neînțeles. Șeful Executivului a mai spus că face propuneri de miniștri interimari, după retragerea miniștrilor ALDE.

Astfel, pentru aceste portofolii, Dăncilă a anunțat persoanele că vor fi propuși următorii miniștri interimari: Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea vicepremier pentru relația cu Parlamentul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Weekend compromis în România. Veștile de la ANM strică toate planurile
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×